Așa cum apare desenată încă de la început, unda apei pare a fi cea mai sensibilă transcriere în limbaj plastic a lumii în manifestare. Valurile mereu reluate, într-un ritm egal și irepresibil, înseamnă respirare, puls, curgere, înseamnă rostogolire a clipelor prin istorie.
Configurația undei apei în reprezentările artei populare decurge din conservarea unor poziții simbolice inițiale, ca și din relațiile cu alte valori simbolice aduse de evoluțiile culturale.
Procedeele tehnice – atât de des invocate de comentatorii artei populare, când e vorba de stilizare și geometrizare – conduc la împingerea valului în ordinea unghiulara a zig-zagului.
Alături de DINȚII DE LUP, unda apei ocupă un loc dominant în simbolistica tradițională.
Dinții de lup alcătuiesc în mod obișnuit chenarul vechilor lucrări, dovedindu-se unele dintre elementele cele mai stabile ale unei compoziții ce va recepta, de-a lungul vremii, o serie de influențe afectând ordinea și amploarea materialului simbolic. Când curgerea vârstelor va fi întreruptă de elemente statice, centralizatoare, de factură solară, sau de o întreagă serie de construcții figurative, chenarul în dinți de lup tinde să-și conserve poziția și funcționalitatea pe care i le-au atribuit mecanisme simbolice originare.
Calea rătăcită, Constantin Prut.
