În casă sunt 7 uși, dintre care una marchează intrarea. Fiecare ușă are câte un simbol solar, cu mai multe înțelesuri.
“Ușa este locul de trecere dintre lumea necunoscută şi plină de mistere şi cea cunoscută, supusă unor convenţii sociale, dintre două stări de vârstă, de timp, de spaţiu, între întuneric şi lumină’.
Pragul are şi el rolul de spațiu de trecere între exterior (profanul) şi interior (sacrul).
A trece pragul însemna, mai mult decât a trece de uşă şi poartă, a păşi intr-un univers intim, sacralizat, păzit de zeii casei, şi a te aşeza implicit sub protecţia stăpânului casei. De aceea, în vechime, fiecare prag era împodobit cu însemnele casei sau ale templului. Trecerea peste prag impunea o purificare a corpului, a sufletului, simbolizată de obligaţia de a păşi peste el, pentru prima dată purtat de cineva sau descălţându-te la intrare sau păşind peste un foc purificator.
Simbolismul pragului este strâns legat şi de cultul strămoşilor, cărora li se aduceau în fiecare an ofrande pe prag.
Când treci pragul trebuie să-ţi faci semnul crucii, iar în unele locuri se crede că trebuie să te așezi pe el. Locuinta, după Mircea Eliade este sanctificată, pentru că ea este la scară mică imago mundi şi lumea este creatie divină: “Se relevă în însăşi structura locuinţei simbolismul cosmic, imago dei.”
Jean Chevalier Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol, 2, Bucureşti, Ed. Artemis, 1995, p. 113-118.
Mircea Eliade, Sacru si profan