„La Brâncuși, lumina nu vine din afară, „ci e o emanaţie a materiei, căci e scoasă dinlăuntrul marmurei sau bronzului”, ea „devine și liniște, și certitudine în faţa vieţii — tocmai pentru că nu coboară ca la occidentali, ci există printre oameni, plutind printre lucruri, ca și aerul, poposind parcă de nicăieri […]. Prin lumină se realizează o contopire aproape magică cu lumea, cu întreg cosmosul; căci lumina șterge limitele și contururile și detașează opera de efemer, dăruind-o unor sfere înalte”. 

CULOAR între ani.
Tunelul e o trecere, un pasaj intre trecut si prezent; oferă perspectivă spre viitor, poți privi ca prin binoclu și în același timp te poți întâlni în centru; două priviri din două puncte de vedere diferite. Treptele coboară spre mina de aur, dar în același timp susțin podiumul pe care poți să urci. Inițial a fost gândit ca suport pentru prezentarea unui ceas ediție limitată, iar ulterior a devenit un obiect multifuncțional: măsuță, noptieră, taburet.

Lemn masiv și pasiune.

Proiect: Șezi . Manoperă: Grațian Dumitrașcu

Ideea de la care am pornit și imagini din mina de aur: Ionuț Curea

„Ne dorim opere de artă pentru că ele ne oferă plăcere.
Una din trăsăturile remarcabile ale artei este că ea nu ține seama de așteptări sau de reguli. Există totuși o trăsătură comună tuturor acestor specii artistice: ele nu apar pur și simplu, ci sunt construite într-o anumită manieră, într-un anumit moment și într-un anumit loc.”
„Dacă ne punem întrebarea de ce anume este nevoie, dincolo de intenții, pentru a avea o operă de artă, răspunsul evident este că trebuie să existe o anumită abilitate de a fabrica obiecte.
Apariția artei face parte din procesul nașterii lumii moderne. În cadrul acestui proces, premisa că arta presupune o anumită îndemânare a trebuit regândită. Inspirația a făcut întotdeauna parte din ecuație.
Relatia dintre artist și opera de artă se bazează pe dorința de a transmite ceva. Obiectul estetic este considerat un fel de limbaj.
Dorinta noastra era sa întelegem relatia dintre autor si obiectul pe care el îl produce. Un posibil raspuns ar putea fi cel constituit în jurul intentiilor si a ceea ce este comunicat. Dificultatea acestui raspuns -daca îl privim ca pe o teorie – nu tine de faptul ca el nu surprinde o parte a relatiei dintre artist si opera, ci de faptul ca povestea nu se poate reduce doar la atât. Dorim probabil sa pastram intentiile si comunicarea în vocabularul nostru estetic, dar nu vrem sa ne bazam doar pe ele. Relatia dintre autor si opera de arta este mult mai complexa.
„Dacă ne punem întrebarea de ce anume este nevoie, dincolo de intenții, pentru a avea o operă de artă, răspunsul evident este că trebuie să existe o anumită abilitate de a fabrica obiecte.
Treptat, din unitatea de vederi clasică și medievală, s-a desprins impresia că opera de artă este un lucru construit în scopuri estetice și în virtutea propriilor sale însușiri. Apariția artei face parte din procesul nașterii lumii moderne. În cadrul acestui proces, premisa că arta presupune o anumită îndemânare a trebuit regândită. Inspirația a făcut întotdeauna parte din ecuație. Teoriile clasice ale inspirației erau menite să explice faptul că artizanii, în special poeții și muzicienii, produceau mai mult decât puteau explica. Trecerea la accepțiunea modernă a artei ca fenomen aparte, a subliniat totuși într-un mod mult mai pronuntat diferența dintre artă și meșteșug, și astfel inspirația a devenit din ce în ce mai importantă. Această tranziție istorică a scos la iveală unele trăsături semnificative ale relației dintre artă și meșteșug sau îndemânare creatoare.”