Apare ca meşteşug, în spaţiul geografic al provinciei, în jurul anului 3000 î.Hr., fiind unul dintre cele mai complexe meşteşuguri
prin diversitatea cunoştinţelor necesare cât şi prin exactitatea cunoaşterii lor. Perfecţionarea tehnicii de ardere a vaselor şi
ulterior introducerea roţii olarului (300 î.Hr.) au constituit momente importante în evoluţia acestui meşteşug.
Cocosul provine de pe casele din Oltenia, acolo unde indeplinea functia de avertisment: paznic solar impotriva necunoscutului,
simbolul biruintei, al victoriei luminii asupra intunericului. Legenda spune ca acesta vesteste destramarea intunericului si
masoara apotropaic timpul, el fiind cel care ii trezea pe oameni in vremurile in care tehnica nu era atat de avansata: “Cantecul
cocosului simboliza trecerea momentului critic si anunta victoria soarelui si a luminii asupra noptii si a intunericului. El vestea nu
numai orele noptii, ci si curatirea spatiului nocturn de fortele ostile omului.”
Totodata, cocosul este considerat si simbolul reinvierii si al nemuririi sufletului, emblema vigilentei si a mandriei.