Paparuda este denumirea cea mai răspândită a ritului magic de provocare a ploii, practicat pe timp de secetă.
Jocul este practicat în a treia joi după Rusalii; poate însă avea loc și în orice zi de vară, după o secetă prelungită. Este jucat de fete tinere.
Într-o variantă caracteristică a folclorului, în care este conservat mitul Paparudei, invocația magică e adresată direct Paparudei ca unei zeițe: „Paparudă, rudă/ vino de te udă/ ca să cadă ploile/ cu gălețile,/ paparudele/ să dea porumburile/ cât gardurile”
Dansul este o ieșire din sine, o transcendere. Mircea Eliade
„Paparudele” reprezintă un ritual străvechi, practicat în perioadele de secetă ale verii. Este jucat, mai ales, de fete. Melodia şi dansul paparudelor au menirea să cheme ploaia. „Paparuda” poartă şi alte denumiri locale: paparugă, păpărugă, papalugă, păpălugă, păpăruie, băbăruţă, mămăruţă, dodoloaie etc. Acest obicei agrar este răspîndit la mai multe popoare.
Iată cum caracterizează „Paparudele” Dimitrie Cantemir în lucrarea „Descrierea Moldovei”: „În vremea verii, cînd semănăturile sînt primejduite de secetă, oamenii de la ţară îmbracă o copilă mai mică, de vreo zece ani, cu o cămaşă făcută din frunze de copaci şi buruiene. Celelalte copile şi copii de aceeaşi vîrstă o urmează şi se duc cîntînd şi jucînd prin împrejurimi; iar oriunde sosesc, babele au obicei să le toarne apă rece pe cap. Cîntecul pe care-l cîntă este cam aşa: «Păpălugă! Suie-te la cer, deschide-i porţile, trimite de acolo ploaia aici, ca să crească bine secara, grîul, meiul şi altele»”