Stâlpi, troițe, coloane către cer inspirate din tradiția românească.

Acești stâlpi de străveche tradiție stabilesc o legătură de hotar între lumea terestră și cea „de dincolo”, de ascensiune a sufletului spre cer.

„Dintre toate tradițiile legate de cultul bradului, cea mai bogată în semnificații este cea a <Columnei cerului> reliefată de Mircea Eliade ca sursă folclorică și mitologică a <Coloanei fără sfârșit>:

Columna cerului susține bolta cerească; altfel spus, ea este un axis mundi, căruia i se cunosc numeroasele variante; coloana Irminsul a străvechilor germani, stâlppii cosmici ai popoarelor nord-americane, Muntele central, Arborele cosmic etc. Simbolismul acestui axis mundi este complex: axul susține cerul și asigură în același timp comunicația între pământ și cer. În preajma unui axis mundi, considerat a se afla în centrul Lumii, omul poate comunica cu puterile cerești. În folclorul românesc Columna cerului reprezintă o credință arhaică, precreștină, dar care a fost repede asimilată deoarece ea se regăsește în cântecele rituale de Crăciun (colinde). Brâncuși va fi auzit vorbindu-se despre Columna cerului în satul său natal sau la stâna din Carpați unde a deprins păstoritul. Imaginea l-a surprins și s-a integrat în simbolismul înălțării, al zborului, al transcendenței.

Mircea Eliade, în Tratatul de istoria religiilor, arată că simbolul arborelui sacru este polimorf: arbore-imagine a cosmosului, arbore-teofanie cosmică, arbore-simbol al vieții, arbore-centru al lumii și susținător al Universului.

Stâlpul ceresc, care nu mai putea fi înțeles ca divinitate de o populație creștinată, păstra în ochii oamenilor forța de sugestie a puterii magice.

Ca simulare de COLOANĂ sau STÂLP AL CERULUI, trunchiurile cioplite erau ridicate în continuare pe vârfuri de munte, în vatra satului sau la răspântii de drumuri, cu menirea de a înnobila vizual și spiritual locul.

Alteori amintirea unor foste Coloane ale cerului se mai păstrează doar în toponimie: la STÂLPU LUMINAT, la STÂLPU SFINȚIT.

Realizarea stâlpului sau coloanei cerești se desfășura în interiorul unui cerc magic tras în jurul arborelui sacrificat, iar pe coaja aruncată pe jos scrijeleau ca semne magice, cercuri. Invocare rituală care însoțea lucrarea arborelui sacru: Voi zânelor!/ Voi măiestrelor!/ Ajutați-mi să-l dobor/ Fără să-l omor/ Să-l cioplesc/ Fără să-l ciuntesc,/ Să-l vrăjesc,/ Fără să-l silesc… (Culegere de folclor din provincia Bucovinei, 1937).

Continuând tradiții precreștine, unii tărani români în diferite colțuri ale țării au păstrat de-a lungul Evului Mediu și până în pragul secolului 20 obiceiul de a pune pe morminte, chiar în cimitirele creștine, nu cruci, ci stâlpi ciopliți în motive romboidale, alternate cu altele paralelipipedice sau sferice, de asemenea foarte apropiați ca structură de cunoscuta COLOANĂ FĂRĂ SFÂRȘIT a lui Brâncuși. O comunicare elocventă în acest sens a fost făcută de către cercetătorii Dumitru Dâncu și Cornel Irimie despre cimitirul din satul transilvănean Loman, care păstrează câțiva stâlpi de acest fel, cu remarcabile calități artizanale, datând din secolul trecut. Obiceiul s-a pierdut, iar perisabilitatea materialului împuținează mereu aceste relicve.

” Imagine și simbol la Brâncuși, Adrian Petringenaru